Dacă te-ai întrebat vreodată cum este să lucrezi ca recruiter într-o agenție de recrutare sau dacă ești curios să afli mai multe despre viața de recruiter din spatele ușilor unei astfel de organizații, ai ajuns la locul potrivit.
O privire asupra vieții unui recruiter
Înainte de a intra în detalii, hai să înțelegem mai întâi ce presupune viața într-o agenție de recrutare. Un recruter se ocupă cu identificarea și selectarea candidaților potriviți pentru diverse poziții în companii partenere. Acesta se implică în procesul de recrutare, screeningul candidaților, interviurile și facilitarea încheierii contractelor de angajare.
Munca este dinamică și plină de provocări. Fiecare zi aduce noi oportunități și situații care necesită abilități de rezolvare rapidă a problemelor și comunicare eficientă. Pe lângă procesul de recrutare în sine, angajații agențiilor de recrutare trebuie să gestioneze relații cu clienții și să fie la curent cu ultimele tendințe din industrie.
Responsabilități și abilități necesare
Un recruiter are un rol central într-o agenție de recrutare. Este responsabil pentru identificarea și atragerea candidaților potriviți pentru pozițiile vacante ale clienților agenției. Pentru a avea succes în acest domeniu, un recrutor trebuie să fie dotat cu abilități cheie, precum:
- Comunicare excelentă: Recruiterii trebuie să fie capabili să stabilească relații bune cu candidații și clienții, să fie persuasivi și să comunice clar și eficient.
- Abilități de negociere: În procesul de angajare, recruiterii trebuie să negocieze termeni și condiții salariale, beneficii și alte aspecte importante pentru ambele părți implicate.
- Cunoștințe tehnice: În funcție de domeniul în care operează agenția de recrutare, recruiterii pot avea nevoie de cunoștințe tehnice specifice pentru a înțelege cerințele pozițiilor și a identifica candidații potriviți.
- Gestionarea timpului: Într-o agenție de recrutare, fluxul constant de candidați și cerințele multiple necesită abilități bune de gestionare a timpului pentru a prioritiza sarcinile și a rămâne eficient.
Provocări și recompense
Viața într-o agenție de recrutare poate fi extrem de solicitantă, dar și extrem de satisfăcătoare. Iată câteva dintre provocările și recompensele implicate în această profesie captivantă.
Provocări în munca de recruiter
- Gestionarea termenelor limită strânse: Recruiterii trebuie să lucreze rapid și eficient pentru a găsi și a prezenta candidații potriviți înainte de termenele limită impuse de clienți.
- Competiție acerbă: Industria recrutării este extrem de competitivă, iar agențiile de recrutare trebuie să-și demonstreze constant valoarea în fața competitorilor.
- Schimbarea rapidă a cerințelor pieței: Piețele de muncă se schimbă într-un ritm rapid, iar recrutorii trebuie să fie flexibili și adapteze strategiile de recrutare pentru a rămâne relevanți.
Recompense în munca de recruiter
- Mulțumirea de a ajuta oamenii să-și găsească locuri de muncă potrivite: Unul dintre cele mai mari aspecte satisfăcătoare ale vieții într-o agenție de recrutare este să știi că ai ajutat o persoană să-și găsească locul potrivit într-o companie.
- Oportunități de networking: Lucrul într-o agenție de recrutare oferă ocazia de a interacționa cu profesioniști din diverse domenii și de a-ți extinde rețeaua de contacte.
- Potențial financiar ridicat: Agențiile de recrutare oferă adesea bonusuri și comisioane atractive pentru recrutorii performanți, ceea ce poate conduce la un câștig financiar considerabil.
Dacă te afli în căutarea unui loc de muncă, avem soluția perfectă pentru tine – serviciile Fox Expert de recrutare și selecție personal. Suntem aici pentru a te ajuta să găsești jobul potrivit, luând în considerare abilitățile tale și interesele tale.
Mituri privind poziția de recruiter
Probabil ca una dintre cele mai incitante profesii umaniste ale vremurilor noastre este cea de Recruiter/Consultant in recrutare. Aspirantele (rareori, aspirantii), fie ca sunt fragede absolvente de Litere/SNSPA/Drept/ nu conteaza asa de mult profilul facultatii, fie ca numara deja cativa ani in campul muncii, dar in alt domeniu de activitate, cauta prilejul de a isi demonstra abilitatile in recrutare.
Poate nu va surprinde pe nimeni ca cele mai numeroase solicitari de internship sau de reconversie profesionala pe care le primim sunt in domeniul recrutarii. Ideea de a lucra intre si cu oamenii (chiar mai bine spus, “pentru oameni”), de a fi expus unui mediu dinamic si unor sarcini de lucru mai putin monotone, cu posibilitatea de a “invata XYZ-ul” acestei profesii intr-un timp scurt, hipnotizeaza.
Intr-adevar, fara a putea ocoli o formulare devenita truism, fiecare profesie poate fi cea mai frumoasa din lume pentru cineva, daca persoana respectiva este pasionata de ceea ce alege sa faca. A fi recruiter nu face exceptie; oricat de greu pare inceputul, cu un plan pentru a depasi depasi intrebarea “Ce experienta aveti?”, merita sa te “zbati” pentru un loc in domeniul pentru care ai vocatie.
Astazi nu voi diseca vocatia in recrutare, ci mai degraba, miturile din jurul acestei “indeletniciri”, mai mult cu o doza buna de zambete, decat cu bisturiul.
Job relaxant
Mit: aura de “flower-power”, cu focus pe “flower” – se zvoneste ca in recrutare “munca e curata relaxare” pentru ca pe coridoare apar siluete relaxate si zambitoare, cu bujori in obrajiori, precum zanele din povesti.
Daca va doriti o profesie in recrutare pentru acest fapt, retineti ca aura de `flower-power” este o responsabilitate prevazuta de fisa postului, ca pentru orice “indeletnicire” din aria “lucrul cu publicul/oamenii”. Daca nu poti zambi nici macar cand ai o zi buna, uita de recrutare/lucrul cu publicul/customer care s.a.m.d. La asta adaugam si faptul ca munca unui consultant in recrutare nu este (aparent) palpabila si “productiva”.
Pasiunea pentru domeniul ales, precum si faptul ca in domeniul recrutarii veti intalni intr-un procent relevant oameni interesanti, contribuie la perceptia celorlati ca traiesti o frumoasa si nesfarsita poveste “flower”. De 3 ori “flower”.
In realitate: ramanem la fel de “flower” ca alti “saditori” iubitori ai oricarei alte profesii. Doar ca de zambet si atitudinea pozitiva avem nevoie, nu vin din ceea ce nu facem, ci din ceea ne trebuie. Este profesia de “recruiter” usor de iubit? Depinde de fiecare.
Bine de stiut: daca veti lucra intr-o agentie, veti avea target pentru proiectele livrate. Daca veti lucra intr-o companie, cu clienti interni, va trebui sa acoperiti pozitiile vacante, indiferent de variabilele ce apar (deloc putine). Ieri.
Putere de decizie
Mit: aura de “flower-power”, cu focus pe “power”. Adica, daca lucrezi in recrutare esti un semizeu cu 3 trese: decizi pe cine angajezi/concediezi.
In realitate: indiferent daca lucrati intr-o agentie sau in departamentul intern al unei companii, cand veti profesa, amintiti-va ca si candidatii si angajatorii sunt clientii vostri. Sunt necesare in profesie pragmatismul si echidistanta, destul de ascutite, altfel, veti fi perceputi ori prea sindicalisti ori prea “securisti” (daca sunteti in departamentul intern al unei companii). Pentru finalizarea unui proces de recrutare veti avea nevoie de ambele parti, oameni si companii, candidati si angajatori. Cum le reconciliati? Aici e provocarea.
Corolar 2 – “tatuati-va” la indemana o regula: candidatii nu se aleg pe baza simpatiilor/antipatiilor, ci pe baza nevoilor clientilor/cerintelor companiei/postului.
Muncă puțină
Mit: in recrutare muncesti putin.
In realitate: va puteti incepe programul la ora 08.00 si il puteti termina si la 20.00. Cei mai multi candidati lucreaza si nu intotdeauna se vor putea invoi. Poate fi necesar deseori sa fiti flexibile/i in privinta programului propriu de lucru. Adaugati la acestea raportari, sedinte, discutiile cu clientii, siiii, neaparat, feedback-ul negativ catre candidatii respinsi.
Dacă vrei informații suplimentare despre job-uri, aruncă o privire asupra altui articol interesant de-al nostru – Piața muncii în România – Tendințe, oportunități și sfaturi.
Job ușor
Mit: recrutarea este o munca usoara, vorbesti mult, intalnesti oameni tot timpul.
In realitate: desigur, exista domenii inalt specializate si complexe –m-as gandi la neurochirurgie. Fara a presupune operatii pe creier, recrutarea nu este un domeniu facil.
Este o munca solicitanta psihic, pentru ca lucrati cu oamenii si conditiile pietei fortei de munca la un anumit moment, iar tocmai acest lucru face sa apara multe variabile, independente de volumul de munca depus pentru finalizarea unui proces de recrutare sau calitatea activitatii. Multi candidati nu se vor prezenta la interviu; unii vor refuza oferta inainte de a semna; altii, intr-un procent mai mic, dupa ce semneaza. O parte dintre cei angajati vor renunta la post sau vor fi demisi in timpul perioadei de proba. Asadar, trebuie sa fiti niste persoane care sa puteti lucra intr-un domeniu putin predictibil, cu capacitatea de a va reseta in timpul unui proces de recrutare. x 5, x 10 sau cate proiecte derulati concomitent. Si cam aici se termina…matematica recrutarii.
Nu in ultimul rand, a intalni oameni tot timpul necesita o capacitate de ascultare – candidatii vor vorbi mai mult decat recruiterii. Daca nu va puteti stapani foamea de a vorbi continuu, stati un joc si mai ganditi-va.
Tot vreti sa va alaturati bransei? Va asteptam cu drag si va dorim succes.
Andreea Nichifor
HR Manager